Iulie 2001 - Wimbledon
Iulie 2001 - Wimbledon
Previous Next
+ Comments 0 Added 2009-10-14 05:44:45

Salut din nou! Dupa weekend-ul "la tara" la castelul Blenheim, weekendul asta am fost la Wimbledon, sa ne uitam la tenis.

Am fost invitati de John, la o intreaga "aventura". Planul era sa stam cu cortul acolo, cu o zi inainte, pentru a ne trezi a doua zi la 6 sa stam la coada sa prindem bilete. Noi (eu si Adina) nu eram cine stie ce mari fani tenis, dar am zis ca o sa fie distractiv cu cortul, gratare, picnic etc. Asa ca am acceptat invitatia, si am plecat toti patru (eu, Adina, John si Cathleen, sotia lui).

Asa ca vineri la ora 3, am plecat inainte, eu si cu Cathleen, sa instalam corturile. John si Adina au venit mai tarziu, dupa servici. Eu imi inchipuiam ca o sa stam cu corturile undeva, pe iarba macar, daca nu in camping -- fiindca ni s-a spus ca sunt multi, mai sunt si altii cu corturile. Ceea ce nu intelesesem, era ca de fapt am stat la coada efectiv, cu corturile!! Adica lumea vine cu o zi inainte, si se aseaza la coada, cu cortul, pe trotuar, pe o distanta de cativa kilometri!!! Nu mi-a venit sa cred, cand am coborat din autobuz, si dupa ca am trecut de cei care au spus ca ei sunt "inceputul" cozii, si nu sfarsitul, am mai mers cam 15 minute pe jos pana la capatul cozii, unde am pus corturile...

Si a doua zi, cand am vazut coada, mi-am dat seama ca eram foarte "in fata". Am primit numarul de ordine 700 si ceva, si erau cateva mii in total, 3-4...

Oricum, a fost distractiv. Am asezat corturile, pe trotuar. Pe strada respectiva, pe o parte erau case, si pe cealalta era un teren de golf, in dreptul nostru. Se vede si coada de corturi in primele poze, din pacate strada era si in panta, si avea si curbe, si dealuri, si vai, deci nu se vede decat o parte foarte mica din coada. Am avut si scaune pliante, era destul de confortabil. Atmosfera foarte faina, unii se jucau cu diverse mingi, unii cantau la chitara, unii stateau de vorba... toti erau vezeli, destinsi, degajati, asa cum si e normal sa fie la un sfarsit de saptamana, in care ai un week-end intreg sa te odihnesti si sa te relaxezi. Asteptam sa vina Adina si John, sa aduca mancarea. Au luat-o ei, ca sa mai sta in frigider pana seara. Wimbledon e la vreo 20 de statii de metrou de Londra, deci cam 40-45 de minute cu metroul. Si apoi inca cinci minute cu autobuzul, pana la terenurile de tenis.

Toata chestia asta cu coada de corturi, era foarte bine organizata! Respectiv era politie la sfarsitul cozii, si dadeau indicatii fiecarui nou venit. Aveau tot felul de "livrare la comanda" - cu motocicleta. Seara ne-au impartit pliante cu numarul de ordine. A doua zi, la coada, au impartit sucuri pe gratis, fructe, aparate de ras, periute de dinti, etc.

Pe la 7 seara au venit John si Adina, cu mancarea!). Am aprins focul, da, focul, pe trotuar - sa facem gratar. Aproape toti aveau foc d'asta smecher, o inventie faina, cumparat de la supermarket. O cutie inalta de vreo 6 centimetri si mare cam cat o foaie A4, plina cu carbuni, si avea si o foaie de hartie deasupra. Ea era dintr-un staniol mai tare, si avea si un gratar mic, tot dintr-un metal foarte usor, deasupra. Totul de unica folosinta. Pui cutia pe trotuar, aprinzi foaia deasupra carbunilor, si astia se aprind si ard cam 10 minute cu flacara, dupa care ai timp de cateva ore un jar foarte bun. Am fript 4 piepti de pui, si ceva porc, au iesit bune. Nu credeam ca poti face un gratar instant, de unica folosinta, pe care il iei din supermarket si il cari in rucsac. Mi s-a parut faina ideea. Am avut si ceva salata, sucuri, bere. Dupa ca am mancat, am mai facut cateva plimbari, am stat de vorba, si ne-am culcat. Sunt tare simpatici John si Cathleen, am povestit tot felul de chestii.

De exemplu, pornind de la coada asta de corturi, am zis ca nu am mai stat la o coada mare, dinainte de revolutie, si pur si simplu nu le venea sa creada, ca se scula lumea la 4 dimineata, sa stea la cozi dinastea pentru lapte!! In general, sa stai la coada pentru mancare, li se parea de neconceput...! Si cand ma gandesc ca tot ce isi dorea statul pe vremea aia sa stim despre vest, era ca e foarte nasol, ca sunt crime, droguri, si ca e nasol acolo, in general. Dar sa nu schimb subiectul...

A doua zi, la 6 dimineata au venit gardienii, si su trezit pe toata lumea, frumos. In 30 de minute totul era strans, si din coada de corturi, a mai ramas doar vreo 3 kilometri de coada de oameni cu bagaje, groasa cat trotuarul, 2-3 oameni. In viata mea nu am vazut coada asa de mare, bine ca eram in prima mie de oameni la rand. Tot foarte organizat, am inceput sa miscam coada, spre teren, si casele de bilete. Pe masura ce ne apropiam de casele de bilete, coada se tot impartea pe categorii, in functie de ce bilete iei (la ce terenuri) si ce categorie. Fiecare a primit o banderola pe mana, in functie de optiunea aleasa. Noi am luat la terenul central, deci am primit banderola mov)

La ora 10 au inceput sa se dea bilete, si trebuie sa recunosc, ca pe la 10:30 deja aveam biletele cumparate... deci vandusera 800 de bilete in 30 de minute!!! -- asta da eficienta. Am lasat bagajele la bagaje, si am mancat ceva. Jocurile incepeau la 12, puteai sa te uiti la oricare din terenurile de afara, care erau mai mici, si publice, sau la locurile rezervate din cel de la care ai luat bilete, noi -- central court, unde erau 3 meciuri in ziua aia. Primul a fost un australian si un marocan, apoi doua femei, campioana de anul trecut, si inca cineva, apoi alt australian si alt marocan. Nu am retinut bine numele. Oricum, pana atunci nu ma uitasem asa mult la tenis, si nu ma pasiona prea tare. Insa cand esti acolo, pe teren, e cu totul altceva... Ne-a placut mult mai mult decat ne asteptam! E chiar fain, cel putin sa te uiti. Mai ales ca erau destul de buni jucatorii. Majoritatea australieni, si era si sala plina de australieni, aussies.)

Din cand in cand mai ieseam sa mancam cate ceva, sa mai bem cate un suc. Am plecat de acolo la 10 seara, dar a fost foarte fain, a fost o zi excelenta. Si vremea a fost buna, nu a plouat decat cam jumatare de ora, per total. A plouat de vreo 4 ori de fapt, cateva minute de fiecare data...

Nu stiu ce sa mai povestesc acum, sper ca nu v-ati plictisit, adaug acum cateva poze.