August 2001
August 2001
Previous Next
+ Comments 0 Added 2009-10-14 05:51:24

De povestit, nici nu mai stiu unde ramasesem, si ce am povestit ultima oara... Am mers prin o gramada de locuri cand a fost Cosmin aici, sa vad in ce ordine imi aduc aminte. Asa, in general, inafara de ce ne-am plimbat prin Londra, am fost la Salisbury - un orasel care este cel mai apropiat de Stonehenge, am fost la Brighton, orasul care este singurul in care se poate face baie in ocean, ma rog, Canalul Manecii. Restul sunt prea friguroase, asta are ceva curenti de aer cald. Am mai fost la Greenwich, la meridianul zero. Prin Londra am vizitat tot felul de obiective turistice, dupa cum se vede si in pozele de pe web, ca ziceti ca v-ati mai uitat.

Prin Londra am fost la Turnul Londrei, la muzeul figurilor de ceara la Madame Tussauds', la niste catedrale, Westminster Abbey si st Paul's, la palatul parlamentului, unde este celebrul Big Ben, am fotografiat si casa prim ministrului, la numarul 10, Cosmin a vrut, ca zicea ca e celebra, de la stiri... ce-i drept erau o gramade de oameni care faceau poze de dupa gratii (strada era inchisa si pazita, bineinteles). Pe'afara am mai vizitat Buckingam Palace, care era inchis in perioada aia.

Acum, sa le iau in ordine, asta era asa, o insiruire sumara:

La Stonehenge am mers in primul week-end cat a fost Cosmin aici. Ca de obicei, Catalin a dormit, si nu a venit cu noi. Deci am fost doar noi trei. Am plecat spre Salisbury, asta era cel mai apropiat oras de Stonehenge. Am luat trenul pana acolo, ce chestie cu biletele, daca luam doar dus, costau 22 de lire de persoana, si daca luam dus-intors costau 22,5 lire! Nu inteleg cum poate sa fie asa de mica diferenta...

In fine, am luat bilete dus-intors, si ne-am suit in tren. Era un fel de tren personal, destul de prapadit, oricum, comparabil cu acceleratele noastre. Din cuza ca nu stiu ce probleme de trafic aveau, pe la mijlocul drumului a trebuit sa schimbam, sa ne dam jos si sa luam altul, dupa 10 minute. Al doilea a fost mult mai fain, mai modern, mai curat. Erau vagoane mari, deschise, fara compartimente, insa tot cu locuri fata in fata - partea faina era ca intre fiecare grup de locuri fata in fata, era si cate o masa, mare, era ca un fel de vagon restaurant, ca idee, insa masa aia era ca sa faci ce vrei tu, nu neaparat sa mananci. Multi citeau, unii si mancau diverse chestii, sau mai beau cate un suc - trecea din cand in cand cineva si vindea sucuri si diverse chestii de rontait.

Am ajuns la Sailsbury, si chiar in gara se vindeau bilete la autobuzul de Stonehenge - aveau o cursa pe ora, si ultimul tocmai plecase. Asa ca am luat bilete, si o ora am zis sa dam o tura prin oras, sa vedem despre ce e vorba. E un orasel destul de mic, insa foarte dragut, si bineinteles, curat. Desi era un oras destul de mic, avea inmijloc o catedrala foarte mare, pe care am si vizitat-o dupa ca ne-am intors de la Stonehenge.

In oras era atmosfera aia de oras mic, destul de pustiu (era sambata dimineata - astia vinerea dupa servici se duc toti in baruri si se imbata, in fiecare saptamana!) in care sunt case cu gradini foarte ingrijite, cu flori, si in gradina si la geamuri, si pe stalpi, peste tot, magazinele tot asa, mici, si destul de vechi, era o atmosfera de 1950. Evident ca erau si firme noi si moderne, destul de contrastante cu restul, insa in general arata foarte bine - spre deosebire de centrul Londrei, unde la ora aia cel mai probabil era o mizerie de nedescris...

Dupa o ora ne-am intors la gara si am luat autobuzul spre Stonehenge. Tot un autobuz cu etaj, ca si in Londra, cu care am mers cam jumatate de ora pana la locul cu pricina, care este undeva pe camp, in mijlocul pustiului, noroc ca soseaua e destul de aproape. Sau ghinion, fiindca era plin de turisti, dupa caum se vede si in poze... Dar chioscurile de bilete si suveniruri erau destul de bine ascunse, undeva intr-o groapa, pe partea cealalta a soselei - spre pietre se trecea printr-un tunel sapat sub sosea, deci chioscurile alea chiar nu se vedeau de la pietre, ceea ce e un lucru bun. Era un gardulet mic, peste care nu aveai voie sa treci (o sfoara pe niste stalpisori la 50 de centimetri de pamant). Din ce povesteau altii, am aflat ca mai demult nu era ingradit, puteai sa mergi printre pietre. Dar in timp, au inceput sa se consume destul de tare pietrele, fiindca fiecare voia sa racaie o bucatica sa o ia acasa ca amintire. Asa ca au trecut tot situl in patrimoniu national, si l-au ingradit - e mai bine, intr-un fel. Acum poti doar sa te uiti, si sa cumperi de la chiosc bucatele de pietre extrase din aceeasi cariera - zic ei.

La intrare am primit niste mici aparate cu difuzor, ghid-audio se numeau, si aveau butoane, cu care puteai forma un cod. Si pe traseu, erau din cand in cand niste numere, si daca formai numarul respectiv, ascultai un fel de povestire, ca la teleenciclopedie - destul de fain, si mai practic decat cu ghid, era in toate limbile (ma rog, toate, adica engleza, franceza germana si spaniola), insa mai putin interactiv decat un ghid real, pe care poti sa il si intrebi diverse lucruri. Insa destul de practic, fiecare facea turul, se oprea in dreptul numerelor si asculta bucatica de comentariu.

Se vede si in poze, si si mai bine in film, ca am tot filmat prin locurile prin care ne-am plimbat. Fata de ce impresie imi facusem eu din poze, mi s-au parut mult mai mici pietrele alea decat ma asteptam, insa tot e spectaculos, cum au putut sa le care si sa le aseze asa, pe vremea aia. Acolo am stat si am cascat ochii vreo doua ore (am si ascultat povestirile din audio-ghid intre timp) si apoi am plecat spre casa. De fapt am pus la loc aparatele de ghid (erau undeva de unde le luai, singur, in ce limba voiai) am trecut si prin magazinul de suveniruri sa vedem ce e pe acolo, am luat cate ceva fiecare si am plecat inapoi spre Sailsbury.

Autobuzul ala, desi avea etaj, mergea pe sosea cam cu 100 la ora, si si stand sus, la etaj, printre copaci, si era si foarte ingusta soseaua, senzatia era de viteza foarte mare...

Ajunsi inapoi in oras am plecat spre catedrala. Am gasit si ceva ruine din vechile ziduri ale cetatii, si poarta de iesire din oras, pe care scria ca se inchide la ora 11 seara. Am intrat in catedrala, unde scria ca e gratis vizita, insa era mai jos, lista cu sugerare de donatie: adult/copii/pensionari/studenti - mi s-a parut amuzant, ca scrie ca e gratis, insa apoi gasesti lista cu "cat sa donezi daca esti adult/copil etc, ma rog. Am donat si noi (la plecare) cat scria pentru adulti, fiindca am fost multumiti, si ne-a si placut acolo.

Inauntru, s-a lipit de noi un ghid, care singur s-a apucat sa ne povesteasca pe acolo, si l-am si intrebat noi diverse chestii, a fost fain. Noi ne-am bucurat ca am aflat lucruri noi, el s-a bucurat ca s-a facut util. La inceput, am facut poze de afara, si eu chiar am vrut sa fac o poza din fata, exact de pe mijloc... asa ca m-am asezat in mijlocul aleii de la intrare, sa fac poza. Dar uitandu-ma prin aparat sa incadrez poza, am observat ca nu stateam chiar pe mijloc, fiindca turla mare nu era pe mijlocul fatadei... m-am gandit ca au facut aleea stramba, asa ca am facut doi pasi la dreapta, si am pozat fatada exact pe mijloc, cu turla in mijloc... Abia inauntru, am aflat de la ghid, ca dupa ce au proiectat si facut catedrala, s-au hotarat sa ii faca si o turla mare si inalta, foarte inalta (era gotica catedrala) si dupa ce au construit turla, la o vreme, a inceput sa se incline spre stanga! Si s-a tot inclinat cativa zeci de ani, pana au facut niste consolidari, dar asa a ramas, inclinata! ...si eu care credeam ca au facut aia aleea stramba.

Dupa ce am vizitat catedrala, ne-am intors in oras, sa mancam ceva - ni se facuse cam foame, si vazusem un loc fain, cu o terasa intr-o curte, intre flori. Am ajuns acolo, ca sa intri in curte se trecea un podet peste un fel da parau spre rau - pe care normal ca erau rate, gaste si lebede... Deja ne-am obisnuit, aporoape orice balta sau rau are rate si lebede, am vazut si pelicani intr-un parc! Noroc ca am ajuns acolo pe la patru jumate, fiindca era un fel de bar, care dupa 5 nu mai servea mancare. Asa ca am mancat, cartofi prajiti cu branza si cu peste, si niste pui cu salata. Desi ne-am dus cu gandul sa stam afara, pe terasa, era asa de fain inauntru, si mai propice pentru mancat, asa ca am ramas inauntru. Era amenajat intr-o carciuma foarte veche, insa pastrasera multe elemente vechi, si arata foarte fain. Avea si etaj partial, unde erau mese de biliard, sus. Si aveau si mese de mancat, si bar normal, d'ala cu tejghea inalta.

Dupa ce am mancat, ne-am mai plimbat putin prin oras, si am plecat spre gara - trenuri erau oricum din ora in ora, si biletul nu era la un tren anume. Am ajuns seara inapoi in Londra, unde, la noi in centru, era aglomeratie, mizerie si galagie. Abia cand am ajuns inapoi in Londra, ne-am dat seama ce liniste era acolo, in Sailsbury...

In alta zi am fost la Brighton, un oras tot asa, relativ mic, insa nu era la fel de vechi ca si Sailsbury. Am fost acolo, fiindca citisem ca e singurul loc in care se poate face si plaja si baie - cred ca e un curent cald in apa, in zona aia. Probabil ca plaja se mai poate face si prin alte locuri. Mai ales la inceput, apa era groaznic de rece, insa pe masura ce te obisnuiai, era acceptabila. Am avut noroc si ca a fost soare. Era interesant, ca probabil curentul ala venea din larg, si cu cat te departai de mal, cu atat era mai calda apa... Si mai interesant era ca era foarte sarata, si din cauza asta, pluteam extrem de usor, nu puteai sa te scufunzi nici sa vrei... Pur si simplu tineam mainile lipite de corp, si stateam vertical, in apa, dar doar pana la gat. Acum, e posibil si ca eu dislocui o cantitate mai mare de apa decat normal, dar si Adina si Cosmin spuneau ca stau mult mai usor la suprafata decat la noi la mare. Catalin, bineinteles ca a dormit si weekendul asta, asa ca tot doar noi trei am fost. Plaja, sau ma rog, ce numeau ei "plaja" - era o parte destul de inclinata, pe care nu era nisip, ci erau pietre, destul de mari, puse peste nisip, dar pietre de apa, rotunde, cam cat pumnul. Insa erau destul de mici, incat sa faca IMPOSIBIL (cel putin mie) mersul in picioarele goale pe acolo... Asa ca prima oara cand am iesit din apa, a fost groaznic... Dupa cativa pasi mi-am dat seama ca efectiv nu mai pot sa merg - asa de tare ma dureau picioarle cand calcam pe alea... parca nu mai aveam talpi deloc, simteam in oase toate pietrele... Cosmin si Adina mergeau destul de usor, insa deloc confortabil. Asa ca dupa ce i-am explicat Adinei prin semne sa imi aduca adidasii la malul apei, ca nu pot sa ajung la cearceaf, am fost impreuna pe "faleza" de unde am cumparat de la tarabe cate o chestie de incaltat, ieftina, cu care sa putem intra in apa. Cred ca special pentru pietrele alea, aveau de vanzare niste chestii foarte ieftine, costau mai putin decat o masa de pranz. Eu mi-am luat un fel de tenisi, dar fara sireturi, fara nimic, doar talpa de cauciuc, si o panza pana la glezna, care se strangea pe glezna cu un elastic, cu care a fost o adevarata placere sa merge pe pietrelel alea nesuferite. Adina si-a luat un fel de sandale de plastic transparent, tot asa, de apa. Cu care amandoi am si inotat mai bine, ca nu mai scapa apa printre degetele de la picioare, aveam labe de rata acum...

Dupa ce ne-am saturat de stat in apa, am iesit sa ne uscam, si ne-am dat seama ca fiecare val de apa vine mai aproape de mal decat celalalt... venea fluxul. De fiecare data cand ne uda la picioare valul, de mutam cu cativa metri mai sus pe plaja, dar in cateva zeci de minute iar eram udati. In aproximativ o ora ne-am mutat de vreo 7-8 ori, cred ca a avansat apa cu vreo 10-15 metri de plaja doar in ora aia! Acum imi dau seama de ce aveau aia pietre pe plaja!!! - cu fluxul si refluzul, cred si eu ca nu ar mai fi stat nimeni pe nisipul ud, ca nu se usuca de dimineata pana seara, daca e ud bine, in adanc! Asa pietrele nu tineau apa ca nisipul... Smecheri englezii astia.

Dupa ce ne-am uscat, am plecat pe un ponton... ma rog, "ponton" e putin spus, era o constructie uriasa pe stalpi, in apa, pe care ajungeai pe un fel de dig, tot pe stalpi, unde era un parc de distractii, ca la mare. Avea tot felul de jocuri mecanice si electronice, si tot felul de masinarii, trenulete, masinute etc. Cosmin s-a dat in mai multe chestii, inclusiv in unele care in intorceau cu capul in jos (trenulet si un leagan mare). Eu m-am dat doar in niste carturi, care insa m-au dezamagit tare. Erau prea mici, si mult prea slabe, adica nu aveau putere. Dupa ce ca nu aveau viteza mare, nu aveau nici putere - adica al meu, fiindca avea mai mult de carat mergea cam cu 25% mai incet decat celelalte... aveam acceleratia pana in fund, dar tot degeaba... In cele 10 ture pe care le-am facut, m-a depasit Cosmin de vreo 2-3 ori... Erau mult mai faine carturile de la noi de la mare, din Mamaia, care aveau viteza mult mai mare, la curbe chiar trebuia sa franezi... Ma rog. S-a invartit si Adina in niste chestii, fiecare s-a dat in ce i-a placut si in ce a avut curajul, Cosmin fiind cel mai curajos.

Pe la zece jumate am plecat morti de foame spre gara, ultimul tren era la uns'pe. Dupa ce am calculat ca nu prea aveam sanse sa mergem tot pe jos spre gara, cum venisem, si sa si prindem trenul, am luat un taxi, care in cins'pe minute ne-a dus la gara. Eu am stat in fata, si nu pot sa va zic ce senzatie am avut tot drumul. A fost prima oara cand am stat in fata intr-o masina mica in Anglia (in autobuz e altfel...) Asa de puternic aveam impresia ca ala merge prost, pe sens invers... si mai ales la intersectii era groaznic!! Facea curbe la stanga si la dreapta total aiurea, exact invers decat "normal" - E tare ciudata senzatia, pana nu vezi nu prea se poate imagina...

La gara am si aflat ca nu gasim nimic de mancare la ora aia, si mai erau si doar 10 minute pana la tren, asa ca ne-am urcat morti de foame in tren. Fiind asa tarziu nici prin tren nu a mai trecut nimeni sa vanda sucuri si chestii de rontait, asa ca asteptam cu nerabdare sa ajungem acasa. Supermarketul de unde luam mancare se inchisese la 10, insa noroc ca ne cumparase Catalin trei portii de mancare diferite, din supermarket, sa ne alegem noi fiecare cate ceva... Dar pe drum, ne era asa de foame, si planuisem sa luam cremvursti de la magazinul non-stop, incat desi ne-a sunat Catalin sa ne zica ca ne-a luat el mancare, tot am luat cremvursti, ca ni se facuse pofta... Noroc ca am avut la noi crema de soare, altfel ne-am fi ars destul de tare, cu o saptamana inainte, la Stonehenge, ne cam prinsese putin soarele, mai ales pe fata si pe maini...

In alta zi, am fost la Greenwich, la meridianul 0. Asta era mai aproape de Londra, am mers cu vaporasul pe Tamisa, cam o ora. A fost fain, am si avut un ghid, destul de voluntar, era din membri echipajului, nu era ghid oficial - deci nu era inclus in pret, asa ca la sfarsit a facut cheta cu o galeata de tabla. Dar a fost simpatic, am si filmat tot drumul, avea microfon si difuzoare, deci avem un filmulet cu malurile Tamisei, cu tot cu comentarii. A povestit cate ceva despre fiecare cladire importanta pe langa care treceam, pod, sau zona. In Grenwich am ajuns destul de tarziu, ca ne-am trezit destul de tarziu. Dar tot mai bine decat Catalin, care din nou nu s-a trezit... Iar am fost doar noi trei. Fiindca am ajuns asa de tarziu, am avut destul de putin timp de vizitat. Acolo am vazut muzeul maritim, observatorul regal, unde era muzeul ceasurilor si bineinteles, meridianul zero (trece exact pe acolo). Pot sa zic ca am fost si la paralela 45, si la meridianul 0...

Muzeul ceasurilor l-am vazut cam in graba, fiindca si aici se inchidea destul de repede. Dar era foarte foarte fain, de la cele mai vechi ceazuri, pana la astea noi, cu cesiu, cu eroare de 1 secunda la mii de ani, chiar mai putin... Era fain ca la ceasurile vechi erau si o groaza de explicatii, cu cine, cum si de ce le-a facut... Pacat ca nu am avut destul timp, cred ca o sa mai mergem odata acolo. La intoarcere, am mers tot cu vaporul, pe Tamisa, dar fara ghid de data asta, deci mai ieftin. Sunt multe lucruri interesante si pe malul Tamisei de vazut, am filmat tot si la intoarcere. Sunt o gramada de docuri, care au fost transformate. Tot pe mal s-a facut si un cartier nou, de blocuri foarte inalte, de birouri, si se presupune ca tot centrul de afaceri se va muta aici, cand va fi gata. De asemenea sunt si locuinte de lux, foarte scumpe, insa e cam pustiu deocamdata. Pe un bloc, era un afis mare, cu un apartament de vanzare, care era 1,2 milioane de lire!!!! O gramada de bani... Extrem de scump.

Am ajuns destul de devreme in Londra, dar nu mai stiu ce am mai facut in seara aia.

In alte zile, prin Londra, inafara de parcuri, am mai fost la expozitia de ceara de la Madame Tussauds'. Cand am ajus acolo, era o coada imensa, cred ca peste 200 de persoane. In spate, era o coada mai mica, unde aveau bilete la Planetarium + expozitia de ceara... asa ca am luat bilete de acolo, si am mers si la planetarium. Si rau am facut... fiindca a fost foarte foarte foarte slab. Desi au tehnologie foarte buna, a fost un filmulet de 15 minute, pentru copii mici... da' mici rau! In fine, pacat de ce instrumente aveau pe'acolo, proiectii pe ecran sferic, lumini etc. Asta e.

Am intrat apoi la figurile de ceara, unde a fost extrem de aglomerat. Si din pacate, nu erau ingradite nicicum majoritatea figurinelor, asa ca in loc sa stai sa te uiti la ele, stateai sa te uiti la un grup care isi face poze impreuna cu ele... Am facut si eu 2 poze, dar altii faceau zeci, si chiar si in camerele in care scria fotografiatul interzis! Nu inteleg de ce nu au interzis peste tot fotografiatul! Ma rog, pe langa aglomeratia ingrozitoare care a fost, am si vazut cate ceva. Mai ales cele istorice-politice erau foarte faine, am vazut presedintii americani, toti regii si reginele lor, si o gramada de presedinti de stat, printre care chiar si Hitler, si Saddam, si Mao...

Am mai fost si pe la niste catedrale, la Westminster, unde nu am intrat, ca am ajuns prea tarziu. In schimb la St Pauls, am intrat, si a fost foarte fain inauntru! Aveau si aici audio-ghid, insa noi am luar un ghid de-adevaratelea, si a fost fain. In tot grupul ghidului nostru erau americani, australieni, si noi, doi romani. Asa ca peste tot prin catedrala, le-a aratat chestii despre prietenia englezilor cu americanii si cu australienii... tot felul de sculpturi, statui si morminte. In subsol, in cripta, erau o gramada de morminte, cu diversi oameni cunoscuti... Am urcat si in dom, unde cred ca am slabit doua kile sa ajung pana sus, unde abia mai puteam sa gafai... Cand din dom am urcat si mai sus, prin niste tuneluri si scari spirale extrem de inguste (am si filmat, sper sa se inteleaga) m-am gandit ca daca ai fi putin claustrofobic ar fi groaznic. Eu nu stiam sa am probleme de genul asta, insa la un moment-dat, cand urcasem destul de mult, mergeam ca si prin perete, prin grosimea lui, printr-un culoar care era mai scund decat mine (stateam un pic aplecat) si mai stramt, mergeam aproape in lateral, m-a apucat o neliniste foarte ciudata, cam claustrofobica... Si pe langa asta, erai si complet blocat, fiindca se urca in bloc, adica era plin de oameni si in spate si in fata, nu aveai ce sa faci decat sa inaintezi incet, cu ei, ca prin masina de tocat...! M-am gandit la Carmen, cred ca nu i-ar fi placut deloc pe-acolo... Insa cand am ajuns sus, a fost superb. Am vazit toate Londra de sus, si era o zi destul de senina, se vedea foarte fain! Am si facut poze, le-ati vazut probabil deja, pe internet...

Nu stiu ce sa mai povestesc, ne-am plimbat destul de mult zilele alea, cat a fost Cosmin. Am fost si la teatru, la Shakespeare, la Regele Lear. A fost foarte fain, si l-am vazut in Globe, cladirea care este re-construita exact ca vechiul teatru al lui Shakespeare, totul este exact la fel ca pe vremea aia. Si din cauza asta, e faina atmosfera. Ar fi fost mult mai bine daca am fi citit piesa inainte, in engleza, ca am fi inteles mai mult... asa am inteles cam un sfert din cuvinte in prima parte, si cam jumatate in a doua. Nu doar de engleza veche, dar si de cum vorbeau actorii. Insa a fost fain, dupa piesa am cumparat si cartea, si am mai inteles inca un sfert.

In alta zi am fost la un musical, fiindca Cosmin voia sa vada si un musical, mai mult de curiozitate. Eu eram foarte reticent, nu ma asteptam sa imi placa mai deloc. Am fost sa vedem Mamma-mia, un musical facut pe muzica ABBA. Nu situ daca din cauza muzicii, sau din alte motive, dar mi-a placut foarte mult, mult mai mult decat ma asteptam. A fost ca si un teatru, cu poveste, cu actori, cu tot tacamul, doar ca din cand in cand mai si cantau cate o piesa Abba, si era uimitor cat de bine au reusit sa potriveasca versurile pe actiune. Asa de bine se potriveau, incat ma intrebam daca nu cumva aia chiar e povestea vietii celor de la Abba, pe care au cantat-o ei in versurile lor, si pusa acum in scena... Dar, nu, nu este, doar este foarte bine realizat spectacolul.

Chiar ca am scris foarte mult, cred ca v-ati plictisit citind... Ar trebui sa timit mesaje mai scurte si mai dese.